Dumnezeu ne-o dat.
Apoi sa ne ajutăm unul pe altul că așa-i bine.

Sute de pachete au urcat poteca în ultimii trei ani, pentru că tu, telespectator, te-ai gândit la Izolați și le-ai făcut cadouri de Crăciun. S-au bucurat de un Crăciun altfel. Omenia ta e darul lor!

Dite Dinesz: „Acum 3 ani am început campania Pachete de Crăciun pentru „Izolați în România”. Rezumatul e acesta: 400 de pachete în 2016, plus 500 în 2018, plus 530 în 2019. Dincolo de cifre, sunt oameni buni, care au cumpărat alimente și jucării, le-au pus în pachete și apoi le-au dus la poștă. Sau care, anul acesta, ne-au împuternicit pe noi, echipa, să alegem cele necesare lor și, astfel, 130 de pachete au plecat din Timișoara”.

Pe lângă ce ai văzut pe ecran, cei care s-au adunat în numele „Izolați în România” sunt mult mai mulți. Pe unii îi știm, de la alții primim de veste. Unii ajută personajele prezentate în reportajele noastre. Alții dau peste alți Izolați. Și e bine să știm că dincolo de bucuria pachetului, care le va face masa de Crăciun specială și bogată, e ideea că ei nu sunt singuri cu pădurea, că ei nu sunt nimeni, că ei au ceva de spus, acel ceva pentru care noi urcăm la ei. Viața lor pe râpe și culmi nu a fost în zadar.

Vrei să ne dai o mână de ajutor? Implică-te acum

© Izolați în România. Toate drepturile rezervate. | Confidențialitate | Cookies

Dezvoltare web: